Ziua Protecției Civile

Repere cultural-educative — Protectia Civila

28 februarie — ZIUA PROTECȚIEI CIVILE DIN ROMÂNIA

 

PROTECŢIA CIVILĂ presupune îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare, destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi să o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia (art. 61 din cuprinsul Convenţiilor de la Geneva, din 2 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate). Dezvoltarea aviaţiei, amplificarea efectelor distrugătoare ale armamentului, folosirea substanţelor toxice de luptă şi în spatele frontului, determină în perioada ce a urmat primului război mondial intensificarea preocupărilor pentru protecţia populaţiei.

În România, arma „protecţiei civile” a fost organizată, pentru prima dată, în 1933, sub denumirea de „apărare pasivă contra atacurilor aeriene”, cu scopul „limitării efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţie directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”. Astfel, Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933 se aprobă „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene”, care prin prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Apărarea pasivă devine o armă de sine stătătoare, cu o organizare proprie, cu rol bine determinat şi misiuni specifice pentru protecţia cetăţenilor şi bunurilor materiale împotriva atacurilor din aer sau alte situaţii speciale. În baza prevederilor regulamentului se stipulează că în organizarea apărării pasive intră şi măsurile generate de siguranţă care au caracter mixt: militar şi civil. Autorităţile militare „sunt responsabile de măsurile care au ca scop organizarea serviciului de pândă, transmiterea alarmei, organizarea camuflajului şi în special stingerea iluminatului în regiunile ameninţate”. Ele hotărăsc şi controlează pregătirea şi executarea lor. Autorităţile civile sunt însarcinate a pregăti şi executa aceste măsuri după indicaţiile autoritaţilor militare. Această execuţie are un caracter obligatoriu.

 

În contextul geopolitic actual care evidenţiază, pe de o parte, creşterea gravităţii riscurilor non-militare la adresa securităţii vieţii şi factorilor de mediu, pe fondul tendinţelor de globalizare, schimbărilor dramatice şi diversificării activităţilor economice legale – şi nu numai – care utilizează, produc şi comercializează substanţe periculoase, iar pe de altă parte existenţa în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă a unui sistem instituţionalizat depăşit ca funcţionalitate şi reglementare, s‑a impus cu necesitate elaborarea, de către Parlamentul şi Guvernul României a unor acte normative menite a reglementa Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă – pentru a asigura prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

Protecţia civilă, în acest context, se evidenţiază tot mai mult ca o componentă de bază a sistemului securităţii naţionale, reprezintând un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Activităţile şi măsurile de protecţie civilă se planifică, se organizează şi se aplică în concordanţă cu prevederile legii şi ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate naţională, cu planurile şi programele adoptate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, precum şi cu programele şi procedurile elaborate de organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene. Managementul protecţiei civile se asigură de către componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, activitatea de protecţie civilă din România fiind coordonată de primul-ministru, care conduce această activitate prin ministrul Administraţiei şi Internelor, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

 

La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, iar la nivelul agenţilor economici, de către conducătorii acestora. Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă se realizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul Operaţional Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, prin centrele operaţionale din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.

Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, protecţie nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.

La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă participă structuri de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi formaţiuni militare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării, servicii de urgenţă voluntare, formaţiuni de Cruce Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu.

Conform legii protecţiei civile, organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de intensificare a măsurilor de protecţie civilă, în situaţii speciale, se hotărăsc de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Trebuie reţinut că protecţia civilă, cunoaşte permanent o dezvoltare şi o adaptare la noile cerinţe politice, economice, militare, ceea ce duce şi la unele schimbări în structura acesteia. Noile acte normative care apar, legi sau ordonanţe ale Guvernului României, trebuie duse la indeplinire prin aplicarea lor la toate eşaloanele protecţiei civile.